VIDEO | Klaus Iohannis, mesaj de Paștele catolic și de Floriile ortodoxe: „Să nu îi uităm, în această perioadă, pe semenii noștri greu încercați din Ucraina”

Publicat: 16/04/2022, 22:26
Actualizat: 17/04/2022, 10:55

Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, cu ocazia Paștelui catolic, dar și cu ocazia Floriilor ortodoxe, un mesaj pentru credincioși.

Șeful statului le-a transmis credincioșilor catolici și reformați, care duminică sărbătoresc Învierea, urări de sănătate și iubire, pe contul de Fabook, dar și în fața presei, de la Sibiu.

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis au mers, sâmbătă seara, la slujba de Înviere de la biserica din centrul Sibiului. Şeful statului a transmis sărbători fericite şi a arătat că ”este bine să ne rugăm pentru cei care din păcate suportă ororile războiului şi încă aşteaptă pace”, potrivit News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj reprezentanţilor mass-media aflaţi la biserică: „Vă doresc tuturor Sărbători fericite! Celor care în aceste zile sărbătoresc Învierea Domnului le doresc sărbători pascale binecuvântate iar celor care mâine vor sărbători Floriile le doresc Florii frumoase. Tuturor, linişte, pace, zile frumoase şi cred că trebuie să subliniez, vă doresc tuturor pace, şi cum acum imediat intrăm în biserică, cred că este bine să ne rugăm pentru cei care din păcate suportă ororile războiului şi încă aşteaptă pace. Vă doresc tuturor sărbători fericite!”.

Pe Facebook, el le-a transmis ortodocșilor, care sărbătoresc duminică Floriile, un „salut călduros”.

Totodată, el a făcut apel la creștini să nu îi uite în această perioadă pe ucrainenii afectați de război.

Iohannis a transmis un mesaj de sărbători și pentru românii din diaspora.

„Transmit tuturor credincioșilor romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici urarea de a sărbători Învierea Domnului cu sănătate și iubire, în comuniune cu cei dragi.

Totodată, îi salut călduros pe credincioșii care celebrează duminică Floriile, o sărbătoare a bucuriei pentru întreaga creștinătate.

De Sfintele Paști înțelegem mai profund mesajul Jertfei și suntem pătrunși de Lumina Învierii. Să nu îi uităm, în această perioadă, pe semenii noștri greu încercați din Ucraina. Prin solidaritatea noastră, le putem oferi alinare și speranță celor care caută refugiu din calea războiului.

Învierea Domnului să vă aducă tuturor pace, oriunde ați fi, în țară sau în comunitățile diasporei, iar iubirea aproapelui să triumfe pretutindeni în lume!”, a scris președintele Klaus Iohannis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Cei care au permis CATEGORIA B nu au voie, sub nicio formă. Regula spune că...
Bomba anului în lumea mondenă. Pe cine a refuzat Cătălin Botezatu
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
În câți ani crede Elon Musk că Inteligența Artificială va depăși oamenii?
×